Hello!
Eu sunt Catalina, fotografa care fuge mereu după cele mai naturale zâmbete și cele mai autentice cadre.Ca fotograf de evenimente, cu peste 4 ani de experiență în surprinderea momentelor reale, am avut șansa să colaborez cu oameni minunați care m-au inspirat, m-au provocat și m-au ajutat să ajung în punctul în care sunt astăzi.
În toată această perioadă am învățat că cele mai frumoase imagini sunt cele care se întâmplă „între momente”: un zâmbet sincer, o privire emoționată, un gest mic care spune o poveste mare. De aceea, stilul meu este unul natural și discret — prefer să observ, să simt energia evenimentului și să surprind atmosfera exact așa cum este ea.
Îmi place să creez pentru oameni o experiență relaxată, fără poziții forțate sau intervenții artificiale. Cred cu tărie că frumusețea apare atunci când te simți tu însuți, iar rolul meu este să fiu acolo, prezentă, atentă și conectată, ca să vă pot oferi amintiri care chiar se simt.
Fie că este vorba despre nunți, botezuri, evenimente corporate sau petreceri private, abordarea mea este despre emoție, lumină și autenticitate. Îmi doresc ca fiecare fotografie să transmită ceva, să însemne ceva și să rămână o poveste în sine.
Dacă vrei să vezi lumea prin felul în care o surprind eu, te invit să descoperi mai multe pe Instagram:👉 instagram.com/catalinaburtica.fotograf
.jpeg&w=3840&q=75)
.jpeg&w=3840&q=75)
.jpeg&w=3840&q=75)
.jpeg&w=3840&q=75)
.jpeg&w=3840&q=75)
.jpeg&w=3840&q=75)
.jpeg&w=3840&q=75)
-1.jpeg&w=3840&q=75)
